CLASIFICAREA CONSTRUCŢIILOR

În construcţii se folosesc diverse clasificări, în funcţie de obiectivele urmărite. Se folosesc, în general, următoarele criterii de clasificare:
-clasificarea funcţională sau după destinaţie;
-clasificarea după calitate;
-clasificarea după structura de rezistenţă;
-clasificarea după gradul de rezistenţă la foc (incendiu) etc.
Clasificarea funcţională sau după destinaţie
Prin această clasificare se grupează construcţiile asemănătoare privind cerinţele funcţionale şi de amplasament. Din acest punct de vedere, construcţiile se împart în doua mari categorii:
-clădiri şi alte construcţii inginereşti,
- altele decât clădirile.

Clădirile reprezintă construcţiile închise(protejate) faţă de mediul ambiant care adăpostesc oameni sau alte vieţuitoare, activitatea omenească şi produsele muncii sale, făcând posibilă adaptarea omului la mediul înconjurător. La aceste construcţii, factorul om este cel care impune principalele cerinţe tehnice şi funcţionale.

In funcţie de scopul şi destinaţia lor, sunt grupate curent în:

Øclădiri civile, care cuprind: clădiri de locuit individuale sau colective, clădiri
publice şi administrative (juridice, comerciale, de administraţie etc.),
clădiri social-culturale (teatre, cinematografe, unităţi de învăţământ,
biblioteci, construcţii sportive etc);

Øclădiri industriale, care cuprind: clădiri de producţie (uzine, fabrici, ateliere), clădiri pentru deservirea producţiei (magazii, rezervoare, centrale, silozuri etc);

Øclădiri agrozootehnice (agricole), care cuprind: clădiri pentru adăpostirea
animalelor, construcţii legumicole (sere, răsadniţe etc), clădiri pentru
adăpostirea inventarului agricol, a produselor agricole (ateliere, remize,
silozuri, magazii etc).

Construcţiile inginereşti, care nu se încadrează în categoria clădirilor, sunt: căi de comunicaţie, lucrări de artă (poduri, tuneluri, viaducte), construcţii hidrotehnice, coşuri de fum, turnuri de televiziune, conducte de apă, gaze, canal, linii de transport al energiei electrice ş.a.

Clasificarea după criteriile de calitate.
Această clasificare este determinată de:
Ødurabilitatea şi gradul de rezistenţă, inclusiv rezistenţa la foc, ale
principalelor elemente de construcţie;
Øcerinţele de exploatare referitoare la normele de suprafaţă, înălţime şi
volum construite, la gradul de confort, instalaţii, dotări, calitatea lucrărilor
de finisaj, durata de serviciu etc.
Din acest punct de vedere, construcţiile se împart în trei clase de calitate după cum satisfac:
Ø cerinţe ridicate,
Ø medii
Ø sau obişnuite.

Clasificarea după modul de alcătuire şi dispunere al elementelor de rezistenţă grupează structurile de rezistenţă astfel:

- structuri cu pereţi portanţi realizaţi din: lemn, zidării diverse (fig. 1.1), beton armat turnat monolit-diafragme (fig. 1.2) sau din elemente prefabricate (fig. 1.3);

Østructuri cu schelet portant (cadre) realizat din grinzi şi stâlpi din beton
armat monolit (fig. 1.4), beton armat din elemente prefabricate (fig. 1.5) sau schelet metalic (fig. 1.6);
Østructuri cu alcătuire mixtă, realizate din cadre şi diafragme (fig. 1.7);
Østructuri speciale - considerate astfel după modul de alcătuire, destinaţie, dificultăţi de proiectare, mod de execuţie, materiale utilizate etc;
Asemenea structuri sunt numeroase şi se pot realiza cu arce (fig. 1.8), plăci curbe subţiri, cu acoperişuri suspendate pe cabluri sau se pot întâlni la clădiri cu deschideri mari, poduri, silozuri, buncăre, rezervoare, castele de apă, coşuri industriale de fum, turnuri de răcire etc.

Fig. 1.1 Structură cu pereţi portanţi din zidărie
(compartimentarea unei clădiri pe acelaşi nivel)

Fig. 1.2 Structură cu pereţi portanţi din beton armat monolit (diafragme)

Fig. 1.3 Structură cu pereţi portanţi din beton armat sub formă de prefabricate (panouri mari)

Fig. 1.4 Structură cu schelet portant (cadre) realizat din beton armat monolit

unde:

L - deschiderea;
h - înălţimea de etaj (nivel);
hf - adâncime de fundare;
1 - fundaţie cu bloc şi cuzinet;
2 - cuzinet de beton armat;
3 - bloc de beton simplu;
4 - pardoseală peste terenul natural;
5 - stâlp marginal;
6 - stâlp central;
7 - grindă principală (rigla cadrului);
8 - grinzi secundare curente;
9 şi 10 - grinzi secundare având şi rolul de rigidizare longitudinală a structurii;
11 - placa planşeului intermediar;
12 - pardoseală peste planşeu
13 - placa planşeului de acoperiş;
14 - învelitoare.

Fig. 1.5 Structură cu schelet portant realizat din elemente de beton armat prefabricate:

L - deschiderea; t - traveea; H - înălţimea;

1 - stâlp; 2 - grindă principală cu inimă plină;

3 - cheson de acoperiş.

Fig. 1.6 Structură cu schelet metalic:

1 - fundaţie;
2 - stâlp cu inimă plină;
3 - perete de închidere;
4 - grindă cu zăbrele;
5 - pană de acoperiş;
6 - tablă ondulată de acoperiş;
7 - grindă de rulare;
8 - pod rulant;
9 - pardoseală peste terenul natural.

Fig. 1.7 Structuri cu alcătuire mixtă realizate din cadre şi diafragme:

a - nucleu tubular;
b - nucleu din două diafragme independente în formă de U;
c - nucleu din două diafragme plane, intersectate,
cu marginile întărite cu bulbi (stâlpi înglobaţi);
1 - diafragme;
2 - stâlpi;
3 - bulbi ai diafragmelor;
4 - elemente de închidere (faţadă) ale construcţiei.

Fig. 1.8 Structura specială pentru un hangar, realizată cu arce turnate monolit şi cu elemente secundare chesoane (I) sau bolţi soare prefabricate (II):

1 - arce turnate monolit armate cu carcase sudate;
2 - chesoane;
3 - boltişoare prefabricate;
4 - carcasă sudată.

Noţiuni generale despre construcţii

  Construcţiile sunt produse complexe imobile legate direct de teren şi în contact cu mediul ambiant, destinate a crea condiţii optime pentru adăpostirea şi desfăşurarea activităţii şi vieţii, ţinând seama de condiţiile naturale (teren, climă etc.) impuse de natura sau mediul înconjurător în mijlocul căruia se amplasează.
Factorii principali care determină concepţia, alcătuirea şi modul de execuţie ale construcţiilor sunt, în general, următoarele:
   -omul, care necesită anumite condiţii fiziologice-igienice de temperatură,
umiditate, lumină etc., în vederea asigurării celor mai bune condiţii de
muncă, odihnă şi sănătate; 

    -activitatea omenească, pentru care este destinată construcţia şi care
determină cerinţele funcţionale sau procesul funcţional, adică modul de
distribuire (forme, dimensiuni) şi de legătură pe orizontală şi pe verticală
a spaţiilor şi volumelor construcţiilor;
    -natura, care exercită asupra construcţiilor acţiuni mecanice, fizice,
chimice şi biologice, variabile în funcţie de amplasamentul construcţiilor,
relief, seismicitate, climă, vânt, faună etc.

  Fiecare construcţie sau element de construcţie trebuie să satisfacă un ansamblu de condiţii tehnice sau cerinţe tehnico-economice principale, care se referă la durabilitatea în timp, rezistenţa la foc, rezistenţa şi stabilitatea construcţiei, condiţii fizice şi igienice, arhitectonice, economico-organizatorice ş.a.
Durabilitatea, adică durata de funcţionare normală în timp a principalelor elemente de construcţie, fără pierderea calităţilor necesare de exploatare, poate fi pentru construcţiile definitive:
ridicată (de gradul I), respectiv mai mare de 100 ani;
mijlocie (de gradul II), respectiv de 50.. .100 ani;
normală (de gradul III), respectiv de 20...50 ani;
Construcţiile provizorii au durata de funcţionare de 20 de ani. Durabilitatea este influenţată direct de materialele folosite, de modul de proiectare şi execuţie, de condiţiile de exploatare şi întreţinere şi se referă la rezistenţa materialelor şi elementelor de construcţie împotriva acţiunilor provenite din încărcările construcţiei la care sunt supuse, precum şi la acţiunile mediului ambiant: îngheţ-dezgheţ, umiditate, acţiunea biologică a micro-organismelor, rezistenta la coroziune, la cutremure ş.a

Rezistenţa la foc reprezintă capacitatea construcţiei de a rezista un anumit timp la solicitările termice şi mecanice produse în timpul şi din cauza incendiilor.
Din punctul de vedere al rezistenţei la foc, elementele de construcţiei depind direct de materialele din care se execută şi se caracterizează prin gradul de combustibilitate şi limita de rezistenţă la foc.
Din acest punct de vedere, materialele se clasifică în:
-incombustibile (de exemplu, betonul armat, zidăria etc.);
-greu combustibile sau semicombustibile (de exemplu, metalul neprotejat, lemnul ignifugat sau tencuit etc.) şi
-combustibile (de exemplu, lemnul, cartonul bituminat, masele plastice etc.).

Limita de rezistenţă la foc a unui element de construcţie este perioada de timp (în ore) în care acesta, deşi supus acţiunii temperaturilor înalte, îşi păstrează stabilitatea şi se poate opune propagării incendiilor.
Rezistenţa şi stabilitatea construcţiilor sub acţiunea solicitărilor se referă la capacitatea portantă, deformaţiile, fisurarea şi oboseala elementelor de rezistenţă.

Calitatea in constructii

Calitatea integrală a realizării unui proiect este un criteriu decizional privind succesul încadrul concurenţei. Din această cauză, companiile promovează un management specificfiecăreia. Important este ca toţi angajaţii să fie conştientizaţi, pentru ca astfel să poată fi asiguratăo permanentă îmbunătăţire şi înnoire a tuturor proceselor economice şi tranzacţionale, ca şiîndeplinirea în cât mai mare măsură a cerinţelor clienţilor.Calitatea şi asigurarea calităţii trebuie să devină ţeluri strategice ale companiilor deconstrucţii, deoarece numai în acest fel pot fi asigurate satisfacerea clienţilor şi totodatărealizarea pe termen lung, cu costuri scăzute a produselor şi cu respectarea normelor de protecţieale mediului înconjurător în cadrul procesului de producţie.Orientarea strategică a proiectelor unei companii de construcţii se ghidează în primulrând după următoarele scopuri:
-creare de valoare (proiectul îşi aduce aportul la succesul economic al companiei);
-productivitate (reducerea costurilor şi aducerea productivităţii personalului la coteasemănătoare cu cele ale unor proiecte similare);
-calitate ( livrarea de proiecte de cea mai înaltă calitate, atragerea de clienţi)

Un plan pentru realizarea calităţii trebuie să conţinăspecificaţiile valabile pentru un proiect, referitoare lacoordonarea verificării unei siguranţe structurate a calităţii. În else va insera o serie de cerinţe din punctul de vedere almanagementului calităţii, de care mai târziu, în cadrulimplementării proiectului va trebui să se ţină seama. Răspunzător pentru realizarea acestui plan al calităţii va fi conducătorul proiectului.
- îmbunătăţirea produselor;- creşterea productivităţii;- creşterea motivaţiei angajaţilor prin siguranţa locului de muncă.

Proiectul de constructie

Parte din caracteristica definitorie a unui proiect este faptul că întotdeauna se termină, şise termină având un rezultat – un produs, un serviciu, ceva. Calitatea acestui rezultat este extremde importantă deoarece, dacă exigenţele de calitate propuse sau impuse nu sunt îndeplinite, s-ar putea ca tot efortul depus pe parcursul proiectului să fi fost în van.O definiţie simplă a calităţii ar fi “nivelul la care cerinţele proiectului se regăsesc înrezultat”. O convingere, care se intâlneşte des, este că, managementul calităţii se reduce laverificarea finală a rezultatelor – dacă e satisfăcător, foarte bine, dacă nu – se reface sau repară.Întrebarea esenţială este urmatoarea: ce e maieficient, să previi un defect, sau să îl repari? În multecazuri, prevenţia ar fi de preferat, dar combinaţia celor douăacţiuni este de fapt ideală. Prin combinare se reuşeşteimbunătăţirea şi perfecţionarea procesului de execuţie a proiectului însuşi, şi implicit al rezultatului, incluzândidentificarea defectelor şi poate a cauzelor acelor defecte.Managementul calităţii este o activitate careînsoţeşte parcursul proiectului, pe toată durata lui.Practica recomandată este destul de simplă în teorie, activităţile necesare împărţindu-se întrei mari categorii:1. Definirea exigenţelor de calitate – de fapt, se cere răspunsul la o intrebare simplă: ce standardede calitate trebuie să îndeplinescă rezultatul proiectului meu?2. Îmbunătăţirea şi perfecţionarea continuă a execuţiei proiectului, pe toată durata proiectului3. Inspecţia rezultatelor Imbunătăţirea execuţiei se bazează pe rezultatele furnizate în mod continuu de controlulsi măsurarea rezultatelor, măsurarea deviaţiilor de la norme şi identificarea defectelor, feedback-ul fiind absolut necesar, dat fiind că de multe ori corectarea execuţiei se face empiric

Generalitati

Prin domeniul ingineresc se intelege acel domeniu care contine o multitudine de aplicatii optimizate in a ajuta la proiectarea structurilor de constructii civile, industriale si agricole.

Ingineria reprezinta aplicarea cunostintelor stiintifice, practice, matematice pentru a proiecta si creea structuri.

Persoanele care se ocupa  cu acest lucru se numesc ingineri. In functie de domeniul de activitate acestia pot fii:
-ingineri proiectanti de structuri metalice, beton armat, beton precombinat, beton cu armatura rigida, lemn, mixte.
-ingineri executanti
-ingineri verificatori

  In primul rand un inginer trebuie sa fie un bun cunoscator al desenului tehnic (tot ce tine de aceasta ramura), al matematicii, al stiintelor exacte, si sa detina numeroase cunostinte stiintifice.
Prin desen tehnic se intelege reprezentarea grafica a unei constructii realizate pe baza unor reguli si conventii stabilite in acest scop. Desenul tehnic constituie cel mai potrivit mijloc pentru a reprezenta o conceptie tehnica. Desenul tehnic reprezinta in domeniul ingineresc primul (principalul) mijloc de legatura intre conceptie (arhitectura, proiectare) si executarea constructiei.
Desenul tehnic si in special subramura lui desenul in constructii constituie una dintre cele mai importante discipline care contribuie la pregatirea viitoarelor cadre de specialitate (ingineri) care vor lucra nemijlocit in proiectare in ateliere, uzine sau pe santiere.
Scopul desenului tehnic este acela ca inginerii constructori sa-si insuseasca cunostinte de specialitate in domeniu si de a le dezvolta spiritul de observatie, de a le forma vederea in spatiu si de deprinderea de a lucra ordonat si cu un dezvoltat spirit de acuratete si proportie.
 Un inginer constructor trebuie sa fie cunoscator al programelor de calcul automat, al programelor de desen gen ( autocad, allplan, autodesk structural detalling, etc)
programe de modelare structurala gen ( axis, etabs, sap, etc)
Atributiile unui inginer constructor in proiectare sunt urmatoarele:
-sa studieze, analizeze planurile arhitectului,si sa recurga la niste solutii tehnice atat ca sa indeplineasca rezistenta constructiei cat si sa sa fie economice .
Inginerul constructor modeleaza structura in programe de calcul automat, si efectueaza o analiza structurala.In urma acestei analize acesta recurge la solutionarea definitiva a planurilor constructiei respective , dimensinand si verificand elementele structurale la efectele exterioare si greutatea proprie care actioneaza asupra constructiei.
In urma dimensionarii se trece la desenarea planurilor, detaliere, etc.
Aceste desene se ploteaza pe diferite formate diferite de planse in functie de complexitatea constructiei respective. De exemplu : structuriile metalice necesita plotate pe planse mult mai mari decat cele din beton armat. Deasemenea se cer o multitudine de detalii fiind necesare, utile la executia lucrarii.